Cea mai buna prietena a mea mi-a daruit o poezie:
Cocotate pe perete,
Vor s-ajunga tot la soare,
Insa cerul plin de pete,
Pentru ele...loc nu are! (multumesc Gabriela Dumitriu)
Peretele alaturat a fost continuat cu imaginea florilor soarelui...la care am adaugat un drum de munte, o cararuie spre un iaz (tribut adus pasiunii sotului meu - pescuitul) pe care plutesc nuferi albi diafani...
Au fost momente-n viata mea, Cand am crezut...ca m-AI uitat...
Dar... acum stiu ca mi-am gasit calea,
Pentru ca TU...tot timpul m-ai vegheat! - multumesc Gabriela Dumitriu
Povestea nu se opreste aici...spiritul are nevoie de un spatiu de reculegere, de regasire, de rugaciune si am adaugat o bisericuta - echivalenta cu Manastirea Ciocanu (Bughea de Jos) unde am avut parte de liniste, regasire, lumina.
In finalul compozitiei am adaugat si un lan de levantica prin care ratacesc cativa maci firavi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu